Salonic – un voiaj pentru fiecare

July 18th, 2016 1 Comment »

Orașul Salonic, cu prezența sa dinamică în spațiul elen, balcanic și european, își farmecă imediat vizitatorii cu nenumaratele sale monumente istorice și cu muzeele de care dispune, cele mai multe fiind situate în zona sa centrală.
Istoria seculară a orașului este întiparită pe remarcabilele sale monumente istorice și arheologice printre care Agora Antică, Palatul Regal și Arcul de Triumf al lui Galerius din epoca greacă antică și romană precum și prin bisericile Sfanta Sofia, Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolae Orfanau, Mãnãstirea Vlatadon ș.a., datând din epoca bizantinã.
 
O nuanțã deosebitã îi conferã și monumentele otomane precum sunt moscheele Geni Tzami și Alatza Imaret, iar castrele bizantine, Fortãreața Epatapyrgio și Turnul Alb care este și simbolul Salonicului, sunt pline de mãreție. “Ghid” in aceastã cãlatorie în istorie ar putea fi muzeele din oraș, Muzeul de Civilizație Bizantină și Muzeul de Arheologie, care dispun de colecții de valoare inestimabilă. Destul de interesantă și promițătoare ar fi și o vizitare a Planetariului, un punct de atracție al civilizației tehnice contemporane, a Muzeului de distribuție de apă, a Muzeului de cinematografie și de fotografie din oraș. De o deosebită importanță istorică si un punct de atracție natural din regiune este și Peștera Petralonon unde se află și Muzeul de Antropologie cu același nume, care, printre altele, gazduiește scheletul unic al Omului Arhaic. Lasați-vă deci în brațele nimfei Golfului Thermaikos care, desigur vã va fermeca.
 
 
Salonicul, Capitală Culturală a Europei (1997), în afară de istoria sa bogată, are o prezență culturală și artistică deosebit de dinamică. Pe scenele permanente de teatru din oraș sunt prezentate, în continuă succesiune, spectacole de teatru cu piese ale unor scriitori greci și din străinătate iar, în galeriile și atelierele de artă, veți descoperii tablouri și lucrări de artă deosebit de remarcabile. Palatul Muzicii din Salonic și Societatea de Studii Macedonene găzduiesc spectacole excelente de muzică și festivaluri, iar, în fiecare toamnă se desfășoară Dimitria, unul dintre cele mai importante cicluri de manifestări culturale, în cadrul căruia se organizează și Festivalul Internațional de Ethno Jazz. Punctul culminant al manifestărilor adresate amatorilor celei de-a 7-a Arte îl constituie Festivalul de Cinematografie din Salonic, în fiecare noiembrie, unul dintre cele mai importante din Europa.
 
Unul dintre simbolurile orașului este și Târgul Internațional de la Salonic precum și o gamă largă de expoziții organizate de HELEXPO care, în afară de dimensiunea comercială, prezintă un interes propriu, deosebit.
Piața Salonicului satisface toate gusturile și este pe măsura fiecăruia, ajunge o plimbare pe strada Tsimiski și Ermou pentru a descoperi articole rafinate de imbrăcăminte, de proveniență europeană sau elenă. Kapani și piața Modiano sunt locuri ideale pentru aceia care doresc să descopere un iz Oriental, începând cu străduțele strâmte și pavate, cu tarabe multicolore încarcate cu legume și fructe proaspete și condimente, până la magazine micuțe în care veți găsi plante medicinale dintre cele mai rare și orice altceva vă puteți imagina.
 
Și, după oboseala shopping-ului, vă puteți destinde în cafenele cu o atmosferă deosebită situate în forfota centrului comercial, sau cu vedere la Golful Thermaikos. În Salonic, de-a lungul mileniilor, s-au acumulat experiențele popoarelor și culturilor din domeniul gastronomiei. Acum, în sec XXI, în Salonicul contemporan, sunt gazduite în sutele de “sanctuare ale savorilor”, restaurante, taverne, localuri care oferă mici gustări. Și în timp ce savurați gusturile delicioase, iată vine noaptea, în orașul cel mai viu din Europa, cu nenumăratele sale baruri și night clubs, acolo unde toată lumea, greci și străini, localnici și vizitatori, tineri și persoane în vârstă, se distrează, fiecare în modul lui.
Descoperiți farmecul istoriei lui Aristotel și a lui Alexandru cel Mare, cutreierând un oraș care constituie sinteza realității din sud estul Europei.

Insula Samothraki – diamantul din Marea Egee

March 29th, 2016 1 Comment »

Insula Samothraki este un loc verde, cu vegetatie abundenta. Predomina maslinii, stejarii, castanii, platanii si tufele. Muntele Saos sau Saoki, cu piscul sau impunitor, Feggari cu altitudinea de 1670 m, constituie o deosebita atractie pentru alpinisti. Peisajul fermecator, de o frumusete naturala exceptionala il veti vedea in Defileul Fonias, format din platani seculari, ape curgatoare curate si cascade impozante.
samothraki 1  Samothraki 2
Tarmurile insulei Samothraki sunt extraordinare, deosebit de frumoase, dantelate, asternute cu pietricele albe.
In partea sudica a insulei, langa Lakkoma, va asteapta plaja Pahia Ammos, o plaja fermecatoare cu nisip.
Trebuie neaparat sa faceti turul insulei cu o ambarcatiune. Numai astfel veti avea prilejul de a vedea exoticul Vato cu multi platani si ape reci, Kremasto cu cascade a carei ape cad inspumate in marea albastra, pentru a intalni mai apoi peisajul fermecator al formatiunilor geologice pe care localnicii le numesc ”tis Grias ta Pania- Rufele Babei”.
samothraki 3  samothraki 6
Iubitorii plajelor mari vor ramane impresionati de plaja extinsa din Kipi, acoperita cu pietricele gri-negre. Samothraki este cunoscuta in special pentru Vathres, in apropierea localitatii Loutra, piscine naturale din interiorul insulei, alimentate de cascade si inconjurate de o vegetatie abundenta. Gria Vathra, cea mai mare piscina naturala de pe insula se afla la o distanta de 2 km de Therma.
samothraki 5  samothraki 4
In mistica insula Samothraki, insula riturilor Kaveiria, puteti vizita Muzeul de Arheologie, cu exponatele sale bogate unde este expus un mulaj al faimoasei Zeitei Victoria, statuie pastrata la Muzeul Luvru din Paris, Paleopoli antica si Sanctuarul Marilor Zei. Cetatile si fortaretele din Samothraki fac parte dintre cele mai importante exemple de arhitectura a fortificatiilor bizantine tarzii din Grecia. Pe insula Samothraki se afla asezarea reprezentativa ocrotita, Hora ( la 6 km de Kamariotissa), construita in forma de amfiteatru, sus pe munte, ferita de incursiunile piratilor din Marea Egee. In Paleopoli, impunatoare este Fortareata Medievala, o reminiscenta a dominatiei familiei Gattilusi, din sec al XV -lea.
Si cum suntem invatati sa gustam din bucatele traditionale grecesti oriunde am fi, in Samothraki, renumita este carnea de capra. Alte bucate traditionale din insula sunt: mandi (carne de porc tocata si prajita cu foi de placinta umplute cu orez), lioto (carne cu sos de rosii si nuci pisate), zmarupatu (placinta de post cu faina, ulei si umplutura de dovlecei rasi si menta).
In aceasta vara …”incercati” si Insula Samothraki si nu veti regreta.


  • Facebook
  • LinkedIn